Caută:
Caută aici materiale şi concursuri ...
Căutare avansată
Inapoi la ştiri

Tinerii din Pitești descoperă cheia succesului în psihologie, jurnalism și fashion la Conferințele BookLand Evolution

DATA: 23 septembrie 2016      Autor: echipa olimpiade.ro
Disciplina:
Luni, 26 septembrie 2016, debutează în Pitești seria de toamnă-iarnă a Conferințelor BookLand Evolution(ediția a 3a), cel mai amplu proiect socio-cultural, care oferă liceenilor și studenților o oportunitate inedită de dezvoltare prin discuții libere, bazate pe experiențe personale și interacțiune directă cu personalități marcante din România.

Tinerii cu vârste între 14-24 ani sunt așteptați să își cunoască modelele, care îi vor încuraja și motiva prin exemplu personal să facă alegerile potrivite, povestindu-le despre provocarile care-i așteaptă, dar care nu trebuie să-i oprească din a-și continua drumul sau a-și asculta vocația. Evenimentul se desfășoară în intervalul orar 14:30 – 16:30, la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu”.

 

În prima zi a Conferințelor, invitații speciali sunt: Camelia Dragomirescu – Psiholog & Psihoterapeut, MentalClas, Dan Florin Badea – Editor Argesplus.ro, Andreea Codrea – Fashion Blogger, Xcentrica.ro, Florentina Mandoc – Psihoterapeut.

“Conferințele practice pentru tineri BookLand Evolution dau opțiuni pentru alegerea carierei și adaptează așteptările realității în care trăim. Să dai tinerilor exemple de oameni care și-au croit un drum spre împlinire este, în opinia mea, util și extraordinar”, declară Camelia Dragomirescu.

„Sunt o tânără care și-a dorit să facă altceva, să pornească pe drumuri noi pentru mediul în care traiește și căreia nu i-a fost nici măcar o clipă frică de eșec, tocmai pentru că sunt tânără și o pot lua oricând de la capăt. Știu că pare ireal însă noi tinerii chiar putem schimba ceva și nu doar în domeniile bătătorite de alții înaintea noastră, ci chiar în domenii cărora nu le-am acorda niciun credit. Vă aștept să ne cunoaștem mai bine și să descoperim că nimic, dar absolut nimic nu este imposibil”, spune Andreea Codrea.

„Alături de iubire, educația este cea mai mare avere pe care o putem dobândi. Eu cred în educație și în libertatea pe care ne-o aduce aceasta. Iubesc viața, iar profesia pe care mi-am ales-o pentru maturitate este legată puternic de învățare - cum? Karen Horney spunea: „Nu există niciun motiv suficient de bun că să ne oprim din dezvoltare până în ultima zi a vieții noastre”. Mă întâlnesc zi de zi cu oameni care se reinventează permanent, care își iau viața în serios și care decid că este important să îți găsești sensul și drumul, care își dau seama că acestea sunt ancorele noastre interioare cele mai puternice. Mă bucur de fiecare dată și sunt onorată când un om îmi face darul de a mă primi alături pentru o bucată din drumul vieții sale”, consideră Florentina Mandoc.

Participarea la conferințe este GRATUITĂ.

BookLand pune la dispoziția tinerilor şi platforma inPractica.ro, prin care au acces la programe de practică, internship, traineeship, part-time jobs și voluntariat în varii companii / organizații din România. 

 

Parteneri: BCR, Pladis, Avon, Doehler, Siveco, Nikon, E-Boda, Pegas.

 

Parteneri media: UTV, Eva.ro, Didactic.ro, Olimpiade.ro, Suntpărinte.ro

 

Despre BookLand

BookLand a luat naștere în 2011, ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională activă timp de 600 zile, care a  vizitat anual peste 40 orașe. Librăria online www.book-land.ro și Tabăra Coolturala BookLand au devenit extensii naturale ale brandului cultural, iar seria de Conferințe BookLand Evolution și platforma inPractica.ro completează abordarea social-educațională asumată.

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.

Materiale

Olimpiada -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a X-a
Olimpiada municipală de biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a IX-a
Olimpiada municipală de biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a IX-a
Pentru orice problemă, sugestie sau reclamaţie vă rugăm să ne contactaţi la adresa webmaster@olimpiade.ro!