Caută:
Caută aici materiale şi concursuri ...
Căutare avansată
Inapoi la ştiri

Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret - București

DATA: 26 octombrie 2016      Autor: Echipa www.olimpiade.ro
Disciplina:
Ministerul Tineretului şi Sportului organizează în perioada 16 - 20 noiembrie 2016, la Complexul Expoziţional Romexpo, Bucureşti, cea de a XIV-a ediţie a Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret.

Salonul se desfăşoară în cadrul Târgului Internaţional „Gaudeamus – Carte de învăţătură”. Cu această ocazie au loc expoziţii de invenţii şi idei, vernisaje, conferinţe,  mese rotunde şi dezbateri pe diferite domenii ale educaţiei, culturii şi ştiinţei, ale economiei creative. Deschiderea salonului va avea loc miercuri, 16 noiembrie 2016, ora 14.00, la standul special amenajat în cadrul Complexului Expoziţional Romexpo – Bucureşti.

Grupul ţintă este compus din tineri, cu vârste între 14 şi 35 de ani, din toată ţara, tineri care au o orientare spre o societate bazată pe cunoaştere şi dezvoltare. Această iniţiativă îşi propune să ofere o abordare mai largă a noţiunii de inventică şi creativitate, să îndrepte atenţia tinerilor spre o societate a viitorului, o economie aflată la confluența dintre cultură, artă, știință și economie ca premisă a unei dezvoltări durabile.

Cu acest prilej Ministerul Tineretului şi Sportului lansează şi un concurs de invenţii şi creaţii pentru tinerii care au preocupări, cunoştinţe şi aptitudini provenind din diverse domenii şi care îşi expun lucrările în cadrul Salonului Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret – 2016.

La CONCURS participă tineri ale căror invenţii sau creaţii se încadrează în următoarele secţiuni:

1) ŞTIINŢE APLICATE (mecanică, electricitate, optică, termotehnică, biotehnologie, nanotehnologie, aeronautică, astronautică etc.)

2) TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI (tehnologie care asociază utilizarea calculatorului şi a informaţiilor, care ajută să producă, să manipuleze, să comunice sau să difuzeze informaţiile)

3) TEHNOLOGII ALE VIITORULUI (robotică, grafic design, etc.)

Selecţia lucrărilor înscrise la concurs se realizează de către jurii formate din specialişti ai domeniilor respective, iar cele mai creative şi inovative lucrări, pe fiecare tematică, vor fi premiate la finalul manifestării, într-un cadru festiv.

Creaţiile şi invenţiile tinerilor vor fi expuse în cadrul salonului, într-un loc special amenajat, fiecare tânăr/echipă având la dispoziţie un spaţiu de prezentare.

Fiecare este responsabil de materialele şi modul prin care îşi promovează ideea.

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.

Materiale

Olimpiada -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a X-a
Olimpiada municipală de biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a IX-a
Olimpiada municipală de biologie -
6 martie 2024   -   Subiecte şi bareme;
Disciplina: Biologie
Clasa: Clasa a IX-a
Pentru orice problemă, sugestie sau reclamaţie vă rugăm să ne contactaţi la adresa webmaster@olimpiade.ro!