Dupa 3 ani de chimie nationala, am decis la inceputul acestui an sa incerc Olimpiada de Matematica . Pentru mine Matematica era pana in clasa a X-a inclusiv un vis pe care nu indrazneam sa il visez ... un munte caruia nici macar nu puteam sa ii vad varful, oricat de bine si de patrunzator as fi privit . Dar am zis sa incerc ... repetandu-mi ca la mine nimic nu este cu putinta , dar la Dumnezeu ... toate ne sunt cu putinta . si am inceput sa deslusesc materia de a XI-a inca de la inceputul anului ... incet, incet , cate o locala, doua ... in clasa incepeam sa intuiesc unele probleme la care in mod normal m-as fi uitat cu un calm ce denota o resemnare . Simteam ca se putea ... incepusem primii pasi . Intrerupsesem aceasta pregatire personala ... caci urma un concurs national de chimie "CD Nenitescu" . Dumnezeu m-a ajutat mai mult decat as fi meritat, si acolo am reusit sa intru in primii 10 ... alaturi de olimpici internationali, de oameni care acum sunt in lotul olimpic . ma simteam puternic ... Eram deja calificat la chimie, in urma obtinerii acestui rezultat, dar am zis ca totusi ... 3 ani mi-au fost de ajuns, si am ajuns la concluzia ca nu se merita sa o iau pe partea chimiei .

Treaba sta in felul urmator: Informatica este cea mai tare olimpiada , apoi matematica , unde se duc cele mai bune capete ale tarii, apoi fizica si abia la urma chimia. Am zis sa incerc ceva mai mult, sa tintesc mai sus. La chimie fusesem trei ani la rand in primii 10 , si totusi simteam ca nu are rost sa continui.

Cand eram bagat in viteza, spre a ajunge cu hotarare in locuri pana atunci necunoscute , m-a lovit . M-am imbolnavit foarte rau , am stat in spital 3 saptamani, si la un moment se punea problema repetarii anului scolar in cazul meu ... Dupa 3 saptamani in care am avut pana si gandul sinuciderii, a urmat o luna in care am simtit din plin daunele provocate de boala ... Nu mai eram eu , eram o frantura din ce eram . Eu, marele olimpic, eram la mana unui doctor indiferent ... Si totusi Dumnezeu m-a scos din spital cu 2 zile inainte de Craciun ... Dumnezeu era mare , el nu voia sa ma lase asa ... Cu credinta in Dumnezeu, m-am ridicat , si am mers mai departe . Am inceput iarasi pregatirea , incet incet, sfidand conditia mea de convalescent . Semestrul pe care nimeni nu credea ca mai apuc sa il termin l-am terminat pe locul 3 in clasa ( cea mai buna clasa din liceu ) si mi-am pastrat bursa ... Simteam privirile celor din jur : El nu mai e ce a fost ... si nu va mai fi niciodata .

Mai era putin pana la judeteana de matematica ... ma uitam pe problemele din anii trecuti uimit ... era greu . foarte foarte greu . Dar cu Dumnezeu inainte , puteam sa trec peste orice , oricum . Orice s-ar fi intamplat, era spre binele meu . Am mers la faza pe judet : concurenti : doi medaliati in anii trecuti la olimpiada nationala . Ma simteam pregatit , si imi puneam toata nadejdea in Dumnezeu , caci Dumnezeu stia mai bine decat mine ce era bine pentru mine . Seara am primit rezultatele ... nu putusem sa dorm de emotie : iesisem pe primul loc , cu cel mai mare punctaj din judet . Luminat parca la unele probleme , uimisem pe toti : Acel baiat renascuse, si desi cazut, gasise puterea sa se ridice, si inca mai puternic decat a fost vreodata . Nationala era la 5 saptamani . Epuizat dupa asemenea concursuri, si de experienta din spital , continuam sa merg acolo unde vroia Dumnezeu sa merg . A urmat un concurs interjudetean , unde in anii trecuti nu ieseam nici macar in prima jumatate: Am luat locul II . Era ceva , dar primul era la mare distanta de mine ... si acela era calificat de asemenea la faza nationala. Luase un punctaj mai mare decat mine si la judeteana . Ce puteam sa fac? Aveam eu vreo sansa ? Nici macar nu fusesem la toata materia de clasa la matematica ... Dar nadejdea nu mi-am pierdut-o in nici un moment . Am mers mai departe . La clasa nici macar nu ni se predase toata materia de nationala, iar singur nu intelgeam unele lucruri . Ce puteam sa fac? Ajuns la Iasi, am fost cazat la Gh Asachi . Mai fusesem acum 2 ani la Iasi, il stiam bine . Am fost la Mitropolie, m-am inchinat la Sfintele Moaste ale Cuvioasei Parascheva pentru binele tuturor ... Acolo era fericirea adevarata, "nu din aceasta lume" . Eram 92 de participanti la clasa a XI-a, eu eram la prima participare . Ce se putea face ? pregatiti la olimpiada toti sunt ... ma uitam la ei ... erau niste oameni tristi , care parca nu au vazut lumina zilei, si care invatau chiar si la deschidere ... erau buni la matematica, dar va intreb, erau ei fericiti ? Un aspect neingrijit, o tristete ca in ochi ca si cum le-ar fi lipsit ceva ... si poate asa este. Imi parea rau pentru ei , dar ei erau concurentii mei . Proba a fost foarte dificila , dar luminat am fost la 2 probleme ... si simteam ca se putea . Am asteptat emotionat rezultatele : Mentiune si Medalie de Argint. La prima mea participare ... si ce poveste avusesem pana atunci ... cate traisem . Eram eu fericit ? Eram recunoscator lui Dumnezeu pentru ca m-a ajutat sa trec peste cele mai grele momente ale vietii mele, si m-a ajutat sa ajung unde pana atunci nici sanatos nu puteam sa ajung, si m-a ajutat sa inteleg ca la El toate ne sunt cu putinta. Pierdut am fost, si m-am gasit. Cazut am fost, si m-am ridicat . Premierea nu a fost deloc emotionanta, eram strigati fara nici o apreciere individualizata pentru fiecare in parte... eram pur si simplu enumerati . Banii erau foarte putini ... dar daca scopul meu erau banii, ma apucam de altceva, nu de olimpiade . Dupa Prohod, am plecat acasa si am ajuns sanatos si fericit . Et in Arcadia ego ( si eu am trait aceasta bucurie ) . Asa a fost povestea mea ... In aceeasi zi cu aflarea rezultatului am primit si ultimele rezultate de la ultimele analize : eram complet vindecat de ceva care era sa imi distruga toata viata. Celor ce nu au luat nimic ce as putea sa le spun ? Sa nu isi piarda nadejdea, si sa se bucure ca au ajuns pana acolo, si cazand in aceste momente, sa se ridice mai puternici ca niciodata . De cate ori vei cadea, scoala-te si mergi mai departe !