Credo:

"In nimic , poate , nu-i este dat  omului sa ajunga pana la capat; Gloria lui este de a merge necontenit "- Fr. Guizot

    Gnoseologia transgresata a acestui douamiisase m-a adus aici .. primii pasi ii faceam prin 2002 ... apoi inca si inca pana acum un an..m-am oprit , am respirat , obosisem , aveam entorse si rani  , aveam gambele fracturate ,si o rotula proteiforma incapabila sa mai vibreze , incapabila sa mai calce ... era mult prea greu sa mai misc ceva in mine , ma simteam o constanta serpentinata  , un actant  iscusit al unei clase a noua fara nationala , fara mers , un an de paralizie , un perpetuu stat intr-o perena hiperbolizare... acum am crescut ..degetele mele mici s-au miscat .. o noua circulatie , o noua incercare , am inceput sa misc , inainte tremuram printre campurile mele epidermice de pe talpi , apoi am pasit iar , intai cu stangul , mai apoi cu dreptul , si iarasi cu stangul , mai mereu cu stangul , aproape fara exceptie cu acelasi stang batatorit si retoric care a spatializat pana la urma umanitatea cognitiva a lumilor mele...asa am ajuns aici , cu stangul .Plec de aici alergand , fugind  , ca un roib bezmetic, mi-a fost frica si frig , m-a durut , am plans , acum merg...nu am ajuns pana la capat , am ajuns pana la inceput  , poate nu am ajuns niciunde , insa mai presus de orice am ajuns in mine insami...

Mai presus de cuvinte ...sufletul

Ca ultim suvenir ramane clipa.. ca ultim suvenir ramane Clujul meu mic , Clujul marunt al talpilor mele stangi

Pentru Clujul pe care l-am iubit pentru ceea ce este si pentru ceea ce a fost pentru mine,

Pentru Targu-Muresul de unde am sorbit intaiul  imn psalmic al atriilor mele pline de lirism,

Pentru Galati,

Pentru toate drumurile care mi-au calauzit pasii....