Drumul până la olimpiada naţională de limba română a fost lung.Lung şi greu,iar incercarea de a pătrunde,fie şi pentru o clipă,în grădina Hesperidelor,nu a fost deloc uşoară.

Pentru a descoperi tainele paradisului, pentru a "spori tainele lumii",cum zicea poetul,fie prin ştiinţă,fie prin artă,fie prin literatură,noi,cei de aici,a trebuit să ne luptăm cu dragonul,care a luat ,nu de puţine ori,chipul oboselii,al neputinţei,al disperării,al invidiei sau al neinţelegerii.

Sentimentele pe care le-am trăit la olimpiadă au fost atât de intense,incât chiar şi mie imi vine greu să le exprim.Aşa trebuie să se fi simţit fiecare dintre noi,cei care au participat vreodata la o olimpiadă naţională,devenind pentru câteva momente un invingător sau un invins,cu toate acestea definitiv modificat de o asemenea experienţă fundamentală.

Sunt elevă in clasa a X-a la o clasă de mate-info.Pentru cei care mă cunosc,a părut un paradox că patru ani la rând am participat la olimpiada naţionala de limba română.Unii m-au intrebat ce legătură este între geometrie si poezie.Le-am răspuns că aceeaşi  legătură ca intre dragoste si filozofie.

Lucrurile se leagă uneori ciudat si neaşteptat in această viaţă,aşa cum neaşteptat pentru mine a fost tot ceea ce am invăţat la olimpiada de anul acesta.La Cluj am descoperit un oraş deosebit,pe care l-am cunoscut treptat prin clădiri şi oameni,profesori extraordinari care ne-au oferit adevărate lecţii de cultură şi nişte subiecte cum nu am mai văzut până acum,care presupuneau,dincolo de anumite cunoştinţe,creativitate şi o anumită bogăţie a spiritului. Ştiu insă că mi-a plăcut mult la Cuj.Mi-a plăcut oraşul,mi-au plăcut oamenii,mi-a plăcut deschiderea,mi-a plăcut să scriu atunci când am văzut subiectele interesante.Şi restul contează mai puţin.

Nu de puţine ori am fost intrebată ce inseamnă sa fii cu adevărat olimpic. Cum trebuie sa te pregăteşti pentru a fi cât mai bun şi cum reuşeşti să rămâi in vârf odata ajuns acolo .Cum te simţi in sala de concurs in aşteptarea subiectelor sau ce trăieşti când se afişează rezultatele.

Pentru mine,fiecare olimpiada s-a transformat de fiecare data intr-o "aventură existenţială"(ca sa fiu in spiritul subiectului) si interesant a fost că abia acum am trăit cel mai intens şansa care mi s-a oferit,care nu se concretizează,in nici un caz,intr-un premiu câştigat.Am cunoscut triumful,dar si prăbuşirea,am invăţat sa fiu mai intelegătoare,dar mai curajoasă,am aflat ca adevărata esenţă stă  in ceea ce descoperi printre atatia olimpici,care au venit,la fel ca şi tine, cu sperante,iluzii si sentimente.

Cred că, atâta vreme cât mai există asemenea momente,atâta vreme cât mai exista oameni care se gândesc la cei ce cu truda culeg din inţelepciunea cărtii si ii respectă,speranţa n-a murit si ne mai rămâne o şansă :şansa de a rămâne aici,in ţara noastră.

Rugaţi-vă să nu vă crească aripi!ne indemna Octavian Paler intr-unul dintre eseurile sale.Nu de puţine ori am simtit că vreau sa renunţ,că nu pot merge mai departe;m-au susţinut insă indemnurile lui Rudyard Kipling:

"Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd   
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,
"

Asta am invăţat eu de la profesorii mei,de la părinţii mei si chiar de la olimpicii care mi-au demonstrat că,dincolo de tot si de toate,suntem NOI,oamenii.