Nu este ceea ce va asteptati voi sa cititi....Nu este nici macar ceva la care ati sperat vreodata...Nu este vesel...Nu am castigat...Nu am sarit in sus de bucurie...Nu e nimic special in legatura cu mine...(poate doar "Mentiunea speciala")....As putea considera aceasta fila o pagina a jurnalului inexistent pe care il port ca in mine...

 ..."M-am calificat la olimpiada nationala!"..O vad pe prietena mea cum se albeste brusc apoi sare in sus de bucurie.....Da, m-am calificat la etapa nationala la chimie....Asta e un lucrul pe care l-am facut si anul trecut...si pe care sper ca voi mai avea ocazia sa-l repet....Nu stiu ce pare atat de ciudat...Iti trebuie o rabdare de Fe si un dram de noroc si esti acolo.....Insa pot sa zic acum calma ca ma sperii de acest lucru: e mult prea aproape de divin, de sacru, si astfel devine dintr-un lucru inteles, unul neinteles....chimia..chimia e pentru mine nimic si totul......deci e pana la urma totul....

Sambata, Baia Mare..oras in care ai vrea sa te pierzi ..prima impresie ramane si ultima:Eu de ce nu m-am nascut aici?..chipuri senine la deschiderea olimpiadei...aerieni...in consecinta chimisti adevarati....Prezentarea membrilor comisiei...domnul Puscasiu..devenit intre timp doamna Daniela Bogdan (ce sa-i faci? Chimia asta....nu concepe existenta cuvantului "imposibil"...)...discursul formal al  ministrului educatiei in constrast cu stilul relaxat al lui Marius Andruh....un om pe care chiar il admir..singurul care cunoaste un sens simplu al vietii in care complicatiile nu sunt necesare...experimente colorate....regretul de sfarsit....

Duminica: marile sperante si marile dezamagiri....lacrimi impletite cu chimie analitica....Sunt momentele in care iti dai seama de ce iti place chimia...pentru ca e atat de aproape si atat de departe...e atat de aici si totusi mereu acolo...Iti dai seama ca totul este o lupta cu tine insuti...iar exteriorul este un simplu peisaj necesar confruntarii...

Am desoperit ca sunt un castigator in taramul esecului....in sensul ca imi ofer in mod repetat trofeele propriilor mele esecuri...Am crezut mai mult in rational decat in instinctual..ce sa-i faci?.......Dovada a faptului ca gandesc este exact faptul ca ma indoiesc de gandirea mea...

Luni: joaca de a fi...sau de a nu fi....de a lasa totul in urma si de a merge mai departe...In sfarsit, poti pune punct si poti rasufla usurat, soptind "sfarsit"...  Mai raman oamenii, rezultatele, Maramuresul..tristetea mascata de o fericire temporara...

Trenul care ma duce acasa....Tristetile mele se pierd in zarile maramuresene.....undeva intre real si ireal...poate ele ma vor chema inapoi candva...

Pana la urma...multumesc lui Dumnezeu ca inca mai fac greseli...Multumesc ca inca mai plang pentru darul sublim de "a fi"...Inca mai am bucuria de a rascoli rasariturile in strafundul eprubetelor....

Poate ar fi momentul sa pun punct...deja am zis prea multe..in plus, aveti si voi nevoie de o pauza..macar ca sa va aduceti aminte cum a fost pentru voi...Eu am mai descoperit o arta care fuzioneaza cu chimia: arta de a castiga pe taramul esecului....