Lemnul poate fi arta, mizeria de asemenea, dar greu de inteles.

Excesele conduc la excese, olimpiada asta de fizica s-a aratat excesiv de mizerabila, in trio-ul conditii-organizare-concurs. Bine pentru altii concursul nu a fost foarte mizerabil, dar pentru mine da. Oricum, sa zicem ca spiritul competitional si fair playul au fost la ele acasa, sau cel putin asta cred eu, sper sa nu fiu naiv si atat. Insa am ramas cu sechele de la usa in care trebuia sa dai cu piciorul sa se inchida, patul in care intram la propriu, paturile carora nu le-ar fi stricat deodorantul. Si totusi, noi am fost norocosi. Intr-o vizita la Energetic, am constatat cu stupoare peretii cojiti, boxe si alte dispozitive atarnand de lustre (ca doar e olimpiada de fizica, nu?), geamuri sparte, bai infecte, ceva de nedescris. Acum imi pare rau ca nu m-am gandit sa fac poze acolo.
Imi zboara insa gandul la elevii care sunt obligati sa stea acolo, majoritatea timpului, sa doarma acolo, sa MANANCE acolo. Da, sa manance, cantina iar era deplorabila. Cel putin la noi in internat, la Gheorghe Chitu. Imi povestea un coleg cum auzise doi chelneri, chelneri care nu pareau chiar din elita societatii, spunand ca nici obligati nu ar fi mancat de la cantina. Singura chestie care a putut fi mancata a fost painea si alimentele ambalate. In rest, mi-am dat banii pe El Greco, Mamma Mia si alte pizzerii si fast-fooduri din oras.
Orasul.Si orasul mi s-a parut urat. Rau. Adica mai fusesem in Craiova, eu fiind din Slatina, si dinainte aveam o parere foarte proasta despre orasul asta. Mi se parea monoton, mizerabil, prea poluat. Prea Slatina. Regret ca nu am putut vizita parcul Romanescu, pentru ca am venit acasa. Pur si simplu nu mai suportam. Un singur aspect al orasului mi-a placut teribil, in afara de pizzeriile si localurile bune, care in Slatina cam lipsesc: taxiurile ieftine. Cum imi zicea si o amica din Zalau, a ramas uimita cand i-a cerut taximetristul 1.5 RON, prima data cand a mers de la Energetic la Gheorghe Chitu. Bine, e si distanta foarte mica, dar in Slatina ar fi insemnat 2.5 RON. Nu am mers deloc cu autobuzele, principalele mijloace de transport folosite de noi la Iasi, anul trecut. Si organizatorii nu le-au folosit nici macar pentru a ne duce intr-o mica excursie.
Regret ca nu am nici o excursie pe care sa o povestesc. Probabil ca ne-ar fi dus la Calafat, daca nu erau inundatii. Dar zic ca patru - cinci ghizi si program obligatoriu in Romanescu ar fi fost perfect. Dar nici macar atat. Spiritul olimpiadei de anii trecuti a disparut anul acesta. Nu am putut veni acasa decat cu moralul la pamant, si din cauza esecului de la concursul propriu zis. Si cat de bine ar fi fost sa fi putut zice "acasa" fara sa imi vina in minte "45 de minute cu masina"!
Ne mai intalnim la Deva, noi toti, olimpicii la fizica, da? Pana atunci mai sunt Procopiu si Evrika insa, si ne intalnim acolo destui inca, nu toti insa.
Si totusi, trebuie sa admir ceva. Nu pot sa inchei fara a-i admira corectitudinea domnului Seryl Talpalaru, din Iasi. Am ajuns la dansul dupa o jumatate de ora de chinuri in fata profesorilor corectori ai subiectului 2, clasa a X-a, subiect propus de domnul Talpalaru. Acesta, dupa 5 minute de uitat peste teza, a zis foarte impartial: "Hai, iti dau un punct si renunti la contestatie." Eu am ramas perplex, nu-mi venea sa cred urechilor. Cand il vad insa incepand sa rada si zicand: "Hai ca iti dau cat meriti, nu suntem aici la piata." si scriind un "8" (nota initiala era 6) mare pe lucrare, alaturi de semnatura dansului si casuta cu note taiata, ma linistesc, dau mana cu domnul Talpalaru si cu cel de langa dansul, semnez ca sunt de acord cu nota finala si plec.
Ciudat, asta este insa cea mai intensa experienta cu final fericit pe care am trait-o la olimpiada, fapt necesar si suficient pentru a demonstra inca odata ca a fost o olimpiada foarte nereusita. Poate toti organizatorii ar trebui sa ia legatura cu cei de anul trecut, din Iasi, si sa organizeze cap - coada exact ca dansii. In fine, nu sunt eu in masura sa ii judec, probabil nici nu imi imaginez cat e de greu sa organizezi un asa eveniment.
Cam asta a fost pentru mine Saptamana Mare, si pentru sute de alti participanti la ONF 2006, CRAIOVA, intre Iasi si Deva.

Lemnul devine hartie, hartia devine ziar.